12Decembrie2017

Eşti aici: Home
  Graffiti PR & UPC România

Digital Zoo - Golden Award for Excellence

Informaţii cu privire la companie

Nume: UPC România
Activitate: comunicaţii prin cablu
Poziţionare pe piaţă: Compania este situată în top 3 pe piaţa de comunicaţii prin cablu din România
Echipa implicată în proiect:
  • UPC România: Ariana Bădin - Director de Comunicare, Adina Deaconu – PR Specialist
  • Graffiti Public Relations: Simona Corabu – Senior PR Consultant, Madalina Săvulescu – PR Specialist, Georgiana Tugearu – PR Specialist

Tema / Oportunitatea

De la creatorii primei Grădini Zoologice Virtuale din România

Digital Zoo este prima grădină zoologică virtuală din România lansată de UPC, unul dintre primii 3 jucători din piaţa de  comunicaţii prin cablu din  ţară, în  parteneriat cu Animal Planet şi Grădina Zoologică Bucureşti. Principala componentă a proiectului este site-ul http://digitalzoo.kappa.ro care transmite conţinut video online live, 24/7, direct din amplasamentele animalelor de la Zoo Bucureşti, precum şi informaţii utile despre lumea animalelor. Proiectul a fost lansat în 2009, beneficiind de o comunicare susţinută timp de un an. Ce puteam aduce nou pentru a crea o comunitate stabilă Digital Zoo?

Păstrând piesa de  rezistenţă a proiectului - componenta de livestreaming, care oferă posibilitatea tuturor să urmărească în direct episoade din viaţa animalelor preferate devenite deja personaje VIP (tigrul Luna, leii Ella şi Marc, tamarinii Julio şi Isabela şi nu în ultimul rând, Gogu pelicanul) – am transformat proiectul Digital Zoo într-o platformă educaţională unică în România.

Cercetare

Cum facem trecerea spre noua poziţionare?

Proiectul avea premise foarte provocatoare: Cum vom reuşi să păstrăm în mintea consumatorilor mesajul “prima grădină zoologică virtuală din România”, dar, în acelaşi timp, să venim cu o platformă nouă de educaţie generatoare de content? Am apelat la sociologii români care semnalau că timpul petrecut de copii pe internet este în medie de 5 ore, în special pe site-uri de jocuri online. Trebuia să valorificăm altfel acest timp, prin educaţie, una interactivă, din universul Zoo bineînţeles.
 
Ideea

Am decis să răspundem unor nevoi concrete ale publicului Digital Zoo, să îi oferim cunoaştere, interactivitate şi un loc de interacţiune, toate legate de lumea animalelor. Era momentul potrivit pentru a consolida platforma Digital Zoo transformând-o într-un adevărat generator de content în zona de educaţie alternativă, devenind astfel o platformă unică în România, cu milioane de impresii şi cu o comunitate online stabilă.

Planificare

Ce ne-am propus?

În primul rând, setarea unor obiective:
•   Crearea unei comunităţi stabile Digital Zoo care să conţină peste 20.000 persoane;
•   Generarea de trafic pe platforma http://digitalzoo.kappa.ro, cu un total de 100.000 vizitatori unici;
•   Consolidarea imaginii UPC România ca  inovator în  domeniul extinderii accesului la  informaţie prin tehnologiile de ultimă oră şi ca o companie implicată în comunitate;
•   Triplarea numărului vizitatorilor Zoo Bucureşti;

Mesaje cheie

•   UPC este lider în tehnologie şi inovaţie pe piaţa de comunicaţii prin cablu din România;
•   UPC facilitează accesul la informaţie şi educaţie prin intermediul Digital Zoo;
•   UPC deschide lumea digitală prin Digital Zoo, o platformă educaţională unică în România;
•   Digital Zoo - Prima Grădină Zoologică virtuală din România;

Un target extins

Proiectul are o adresabilitate largă, vizând un public eterogen, cu vârste foarte diferite de la 4-5 ani până la 90 de ani, iubitori de animale, pasionaţi de cunoaştere şi de natură.

Canale de comunicare:
•   Mass media (TV, online, presă scrisă, audio-vizuală, agenţii de presă)
•   Social Media
•   Internet

Implementare

Digital Zoo devine generator de content!

Animalele de la Gr ădina  Zoologică Bucureşti, personaje de film

Primul pas a constat în lansarea unui concurs online de scenarii adresat copiilor cu vârste între 7 şi 14 ani. Ideea concursului a pornit de la importanţa stimulării creativităţii pentru copii, care învaţă în acest mod să se cunoască pe ei înşişi şi să-şi construiască o personalitate armonioasă. Astfel, i-am provocat pe micii scenarişti să îşi demonstreze inventivitatea prin crearea celor mai inedite poveşti cu  eroii preferaţi de la Grădina Zoologică. În final scenariul câştigător a făcut posibilă lansarea primului film Digital Zoo, cele mai jucăuşe şi inteligente animăluţe de la Zoo Bucureşti devenind protagonistele ineditei producţii „Iubire de leoaică”.

Primul serviciu de adopţii virtuale de  animale  din România

Ca o continuare firească, am lansat în cadrul Digital Zoo primul serviciu de adopţii virtuale de animale din România. Astfel, vizitatorii site-ului aveau posibilitatea de a deveni părinţii adoptivi ai celebrelor animale VIP de  la Zoo Bucureşti. Odată deveniţi părinţi adoptivi, aceştia îşi puteau urmări prietenul necuvântător preferat atât online, cât şi în timp real, la Grădina Zoologică din Băneasa.

Din  momentul lansării şi până în prezent 820 de  animale de  la Zoo Băneasa au  fost adoptate de  către fani (programul continuă în  următorul an  şi  urmăreşte introducerea pe  lângă componenta  educaţională a unei componente de strângere de fonduri).

Digital Zoo urează bun venit grupului de lemurieni din Madagascar

Pentru a adăuga o pată de culoare proiectului, am introdus în scenă noi vedete exotice - 5 lemurieni, originari din îndepărtatul Madagascar, recent relocaţi la Zoo Băneasa. Cei  5 s-au alăturat celorlalte animale VIP din  cadrul Digital Zoo – tamarinii Julio şi Isabela, leii Marc şi Ella, tigrul Luna şi pelicanul Gogu.

Şi pentru că orice locatar nou Digital Zoo trebuie supus unui test, am profitat de faptul că toata lumea era în febra dezbaterilor pe un subiect controversat precum BAC-ul 2011 şi i-am invitat pe cei mai noi “prieteni africani” să fie parte a unui experiment unic Digital Zoo. Totul a fost surprins prin obiectivul camerei video, iar raspunsul la întrebarea: cum s-ar fi descurcat lemurienii în faţa subiectelor de BAC 2011 putea fi aflat într-un viral marca Digital Zoo.

Digital Zoo îi invită pe toţi copiii în şcoala virtuală

Şi pentru că vrem să oferim în permanenţă acces la informaţie şi educaţie am lansat un instrument unic de învăţare alternativă - şcoala virtuală Digital Zoo - oferind tuturor celor interesaţi acces gratuit la primele lecţii de zoologie din România ce desfăşoară exclusiv online, pe http://digitalzoo.kappa.ro/lectii-de-zoologie

Şcoala virtuală a introdus o metodă educaţională alternativă, care apelează la resurse multimedia – filme şi fotografii ce le oferă copiilor o imagine mai clară asupra fiecărei specii prezentate. Copiii pot intra în dialog în timp real în cadrul unui chat (live text) dedicat, au acces la chestionare şi sunt asistaţi de un specialist în biologie pregătit să răspundă întrebărilor.
 
Astfel, prima grădină zoologică virtuală din România, Digital Zoo şi-a îmbogăţit conţinutul cu 11 lecţii de zoologie despre lumea animalelor. Acestea sunt povestite din perspectiva unor animale transformate în personaje si respectă programa şcolară.

În primele săptămâni de la lansare în program s-au înscris 300 participaţi, acesta continuând în prezent.

Evaluare

La nivelul rezultatelor “cuantificabile”, menţionăm:
•   148.000 vizitatori unici au accesat http://digitalzoo.kappa.ro
•   Campania a condus la crearea unei comunităţi de 56.000 persoane (+180% versus ce ne-am propus);
•   Au fost generate 1.200.000 vizualizări pe platforma http://digitalzoo.kappa.ro
•   Campania a generat 50 milioane Impresii PR;
•   Numărul vizitatorilor Zoo Bucureşti a crescut de şapte ori;
•   820 de animale de la Zoo Băneasa au fost adoptate virtual;
•   700 de copii şi-au exprimat viziunea în cadrul concursului de scenarii;
•   În doar câteva săptămâni de la lansare, programul de lecţii de zoologie a înregistrat 300 participanţi.



Lasă un comentariu

logo-praward-transparent