20Noiembrie2018

Eşti aici: Home News Dăm startul înscrierilor la Romanian PR Award, ediția a 16-a

Dăm startul înscrierilor la Romanian PR Award, ediția a 16-a

head-news-16

Înscrierile la cea de-a 16-a ediție a competiției Romanian PR Award încep astăzi și se vor încheia pe 5 octombrie 2018.  

„Ediția din acest an stă sub semnul curiozității și al prestigiului pe care îl poate avea întrebarea în avântul industriei de comunicare și pledează pentru o stare de întâmpinare curioasă în rândul reprezentanților săi. Trăim într-o lume în care tot mai mulți oameni comunică și tot mai puțini își pun întrebări. Ar fi de preferat să spunem, de pildă, că una dintre regulile de aur este să comunici abia după ce pui întrebările potrivite. Din această perspectivă, întrebările trebuie să facă parte din arsenalul ‚tehnic’ și starea de spirit ale oricărui comunicator, pentru că dețin o forță transformatoare notabilă și preced întotdeauna o comunicare relevantă, entuziastă și încărcată de sens”, a declarat Dana Oancea, Președintele Forum for International Communications.

Jurizarea competiției reunește competențe din 10 țări și este asigurată de directori de comunicare ai companiilor Raiffeisen Bank, Telekom Romania, Lidl, Coca-Cola HBC, URSUS Breweries, Banca Transilvania, Grup Renault, Honeywell, JTI, Danone, Samsung, Oracle, Grupul DIGI, Philips, MedLIfe, KFC, GSK, BNR, Siemens, Michelin Romania, Henkel, Mondelez, ING Bank, Veolia, reprezentanți ai rețelelor globale – MSLGroup, Golin, Ketchum, Grayling, WE Communications, Spoon - executivi ai agențiilor locale de PR - Rogalski Damaschin PR, Graffiti PR, McCann PR, Golin, DC Communication, MSLGROUP The Practice, GMP PR, Oxygen PR, Ogilvy & Mather, Dăescu Borțun Olteanu, Media Pozitiv, OMA Vision, SmartPoint, Image PR, Free Communication, Pastel, PR & More, The Public Advisors, Brain 4 Strategy, precum și consultanți independenți, reprezentanți ai mediului academic, reprezentanți ai organizațiilor CIPR, PROI Worldwide, TAC Animal Care și Forum for International Communications.

Termenul final pentru înscrierile la cea de-a 16-a ediție este 5 octombrie 2018.

Gala Romanian PR Award va avea loc în seara zilei de 22 noiembrie 2018, la JW Marriott Grand Hotel. În afara premiilor pe categorii, juriul va acorda distincțiile Agency of the Year, PR Professional of the Year și Communicator of the Year.

Distincția „PR Innovator of the Year” este acordată de Telekom România și oferă vizibilitate proiectelor care prin inovația pusă în joc și excelența execuției trec dincolo de granițele comunicării obișnuite, de limitele actuale de practică și acceptare.

Pentru al cincilea an consecutiv, Raiffeisen Bank continuă acordarea disticției speciale „Best of PR Evaluation”, singura distincție din România care recunoaște excelența și diversitatea practicilor de evaluare în PR.

Romanian PR Award este susținut de Telekom Romania, partener principal, de partenerii - Raiffeisen Bank, Lidl, Coca-Cola Hellenic, Ursus Breweries, MedLife, KFC, Banca Transilvania, Grup Renault, de partenerii logistici – Crama Liliac, 360Revolution, JW Marriott - și de partenerii media – Revista Cariere, PR Romania, IAA, IQADS, Adhugger, CSR Romania și Zelist.

Despre organizator
Forum for International Communications este o organizație non-guvernamentală care cultivă în mediul comunicatorilor profesioniști standarde etice și de performanță ale profesiei de relații publice. Fundația organizează din 2003 Romanian PR Award, impus drept cel mai important eveniment de recunoaștere a excelenței în domeniul comunicării de afaceri din România. În martie 2006, Forum a inițiat programul CSR Romania cu scopul de a promova bunele practici în domeniul responsabilității sociale corporatiste, program afiliat la rețeaua europeană CSR Europe. În aprilie 2009, fundația a lansat portalul PR Romania, una dintre cele mai relevante publicații online de PR din Europa, conform Communications Director. Alături de parteneri din sectorul privat și public, Forum implementează din 2017 Carta Diversității din România.  

Contact                     
Dana Oancea                         
Forum for International Communications
0722-964382
This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

logo-praward-transparent