Lansat sub sloganul “PR at a breaking point- from worker bee to queen bee”, cea de-a șasea ediție a Romanian PR Week reunește Congresul Internațional PR Week, PR Award Gala Night, un training tematic și o zi dedicată profesorilor și studenților. Congresul debutează cu o incitantă dezbatere despre principalele provocări cărora Relațiile Publice trebuie să le facă față în viitor. Invitatul special al dezbaterii este James Grunig, renumit cercetător și Profesor Emerit în cadrul Departamentului de Comunicare al Universitatii din Maryland, SUA. Cu peste 250 de articole, cărti, lucrări și rapoarte științifice publicate, Grunig se află la prima sa vizită în România. Grunig pledează în discursul său pentru rolul strategic managerial al Relațiilor Publice, discutând despre existența a doua teorii contrastante despre relațiile publice, pe care el le numește paradigma interpretativă și paradigma managementului strategic. Pentru Grunig, funcția strategică a Relaților Publice este singura care oferă valoare. Congresul este urmat de Gala PR Award. Competiția se diversifică cu 8 categorii de concurs și înregistrează un număr record de înscrieri – 83. Sunt acordate 9 premii de aur, 16 premii de argint, 2 premii speciale și 10 premii pentru studenți. Rogalski Grigoriu PR câștigă distincția „PR Agency of the Year“.