Vizual_comunicat_PRAward_2025

Romanian PR Award XXIII și-a desemnat câștigătorii

JURIU

GOLIN a fost desemnată „Agenția de PR a Anului” la cea de-a XXIII-a ediție a competiției Romanian PR Award, în cadrul unei gale festive desfășurate aseară la JW Marriott.

Cu ocazia decernării premiului, Cristina Butunoi, Executive Director Golin, a declarat: „Cred că, dincolo de campanii și rezultate de business, comunicarea creează punți: între organizații și comunitățile lor, între generații, între oameni cu valori sau convingeri diferite, între business și societate, între cifre și emoții. Mă bucur cu atât mai mult să primim acest premiu într-o ediție Romanian PR Award dedicată dialogului. Le mulțumesc colegilor mei pentru acest rezultat, clienților și partenerilor că împreună am construit, prin comunicare, punți care rămân și după ce luminile festivalului se sting.”

Premiul „PR In-house Team of the Year” a revenit echipei Raiffeisen, iar „Small Consultancy of the Year” a fost acordat SHOW *the agency.

Distincția specială „PR Innovator of the Year”, susținută de BRD Groupe Société Générale, a fost acordată Organizației Salvați Copiii și GOLIN pentru campania „Let’s Play Fair!”.

Premiul „Best Use of PR Measurement & Evaluation”, oferit de Raiffeisen Bank, a fost câștigat de Orange și GRF+ pentru programul „Via Transilvanica in one day”.

Cea de-a XXIII-a ediție a competiției s-a bucurat de susținerea unui juriu internațional de top, reunind competențe în comunicare din 22 de țări.

Prezentăm mai jos finaliștii celei de-a XXIII-a ediții Romanian PR Award.

Corporate Communication

Golden Award for Excellence
McDonald’s & The M Works: Grant my passion


Silver Award for Excellence
Kaufland Romania & Moldova & Minio: AiUnJob
Orange & MSL The Practice, Zaga Brand: re:connect Palatul Telefoanelor

Raiffeisen Bank & InnovX: MoonshotX by Raiffeisen Bank


Brand PR – Existing products and services

Golden Award for Excellence
Storia (OLX Group) & MSL The Practice, Digitas, Publicis, Starcom: The Perfect Neighborhood

Silver Award for Excellence
Allianz-Țiriac & Publicis Relations, Digitas: Close to you even when I’m not with you
ING Bank & Saatchi & Saatchi, MSL The Practice: Scam Donuts
MEDLIFE & GOLIN: Escape (from the past) Room

Brand PR – New products and services

Golden Award for Excellence
FactoryLab & Raiffeisen Bank & Antrepriza Creativă: The smallest showroom in the World

Silver Award for Excellence
Freshful by eMAG & SmartPoint: Verde cu Freshful
JKC Restaurants & Minio: Wendy’s: Feed the Hype!
Samsung Romania & GRF+: Galaxy Z Fold7 & Flip7 launch – Unfolding the Ultra @Beach, Please

Crisis Management, Risks and Opportunities

Golden Award for Excellence
LIDL & GOLIN: LIDL Freshmarket

Silver Award for Excellence
BCR & GRF+: Watermelon Summer Hit

Digital PR & AI

Golden Award for Excellence
ING Bank & Saatchi & Saatchi, MSL The Practice: Scam Donuts

Silver Award for Excellence
BRD & GOLIN & GLITCH: The Original Superstars
Crodino & SHOW *the agency, OMD: Cancel people pleasing
Prof. dr. Peltecu Gheorghe & Diana Pearsică: Stimă, nu stigmă

Social Media

Golden Award for Excellence
Avon Cosmetics Romania & OXYGEN: Avon Ultra Lipstick

Silver Award for Excellence
MEDLIFE & GOLIN: Escape (from the past) Room
Lidl & Ogilvy Romania: Fans are the new influencers
P&G & GRF+: Pampers 1000 days

Internal communication

Golden Award for Excellence
Orange & GRF+: Via Transilvanica in one day

Silver Award for Excellence
Lidl Romania & GMP&U: Lidl Surprises
Orange & MSL The Practice, Zaga Brand: re:connect Palatul Telefoanelor

Employer Branding

Golden Award for Excellence
Universitatea Politehnică din Timișoara: Tech Talks by UPT

Silver Award for Excellence
Ursus Breweries & SmartPoint: Brew Your Story
Coca-Cola Hellenic Bottling Company & Minio: Work your Magic!

Inclusive Communication & Diversity Management

Golden Award for Excellence
Canon Romania & Purpose Communication & Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”: World Unseen

Silver Award for Excellence
Kaufland Romania & The M Works: Kaufland A.C.C.E.S.
Ford Otosan Romania: Jobs 4 All
Provident & GMP&U: The Most Important Role

Sustainability & ESG

Golden Award for Excellence
BCR & GRF+: ZBOR – Romania’s largest youth ecosistem

Silver Award for Excellence

Freshful by eMAG & SmartPoint: Verde cu Freshful
Asociația ENVIRON: Comunidar
Automobile Dacia & Republika, OMD, Remote Marketing, 321Sport: The first step matters

Environmental communication

Golden Award for Excellence
Freshful by eMAG & SmartPoint: Verde cu Freshful

Silver Award for Excellence
Orange & GRF+: Via Transilvanica in one day
EFdeN: Sustainability 2.0
Asociația Parcul Natural București: A campaign to promote a new plan for nature protection in Bucharest

Media Relations & Influencer Relations

Golden Award for Excellence
Provident & GMP&U: The Invisibles

Silver Award for Excellence
Organizația Salvați Copiii & GOLIN: Let’s Play Fair!
A.R.T. Fusion Association – Papercuts Platform & The Public Advisors: Horror Vacui
LIDL & GOLIN: LIDL FreshMarket

Public Affairs, Advocacy, Lobby

Golden Award for Excellence
Asociația SOS Infertilitatea & Declic: Regaining the Funding for the Romanian National In Vitro Fertilization Program

Silver Award for Excellence
Organizația Salvați Copiii & GOLIN: Let’s Play Fair!

NGOs

Golden Award for Excellence
Organizația Salvați Copiii & GOLIN: Let’s Play Fair!

Silver Award for Excellence
Hope and Homes for Children: Home Ambassador. When we build a home, we shape a child’s future
Fundația Inovații Sociale Regina Maria & Up Romania & Mantia, Mercury360: The Table of Patience
Organizația Salvați Copiii & Global Records: Lullaby for Polizu

Communication in the public sector
 
Golden Award for Excellence
UN Women Moldova & Unbox Communication: Do you see me? Believe me. Stand by me.

Silver Award for Excellence
Artexim & Conan PR: Celebrations – Enescu Festival
BCR & GRF+: ZBOR – Romania’s largest youth ecosistem
StatComm Republica Moldova & Agenția PAROLE & Racketa Production: Hora of Deeds

Communication in financial sector

Golden Award for Excellence
BCR & GRF+, Cult Market Research: The most important conversation is also about money

Silver Award for Excellence
Federația Părinților ProEdu & V+O Communication: Moneymetrics class with ING
Allianz-Țiriac & Publicis Relations, Digitas: Close to you even when I’m not with you

Communication in medical sector

Golden Award for Excellence
MEDLIFE & GOLIN: Escape (from the past) Room

Silver Award for Excellence
Asociația KinetoBebe: #StaiDrept – The Program for the Prevention of Vicious Postural
MSD & GRF+, The Circle Agency: Lung Care

Tech PR & Communication of innovation

Golden Award for Excellence
Storia (OLX Group) & MSL The Practice, Digitas, Publicis, Starcom: The Perfect Neighborhood

Silver Award for Excellence
Samsung Romania & GRF+: S25 series launch – My Best dAI(Y)
Banca Națională a Moldovei & HB MEDIA: A thousand reasons to try MIA

Culture, Art

Golden Award for Excellence
A.R.T. Fusion Association – Papercuts Platform & The Public Advisors: Horror Vacui

Silver Award for Excellence
Centrul Cultural PLAI: We jazz together
Orange & MSL The Practice, Zaga Brand: re:connect Palatul Telefoanelor

Fashion & Lifestyle

Golden Award for Excellence
Enroush & Line Agency: Enroush X Line “Spune-i pe nume”

Silver Award for Excellence
KFC & GOLIN: Every Shawarma Needs a Curb
Procter & Gamble Romania & MSL The Practice, Leo Bucharest: Old Spice Epic Legend

Sport & Entertainment

Golden Award for Excellence
Organizația Salvați Copiii & GOLIN: Let’s Play Fair!

Silver Award for Excellence
BRD – Groupe Société Générale & MATCHPLAN: BRD Locker Room

Budget-, Creativity+

Golden Award for Excellence
Organizația Salvați Copiii & GOLIN: Let’s Play Fair!

Silver Award for Excellence
Organizația Salvați Copiii & GOLIN: Paid Hugs
Fundația Inovații Sociale Regina Maria & Up Romania & Mantia, Mercury360: The Table of Patience

Events & Experimential Marketing
FactoryLab & Raiffeisen Bank & Antrepriza Creativă: The smallest showroom in the World
Heineken & Tribal Worldwide Romania & Dentsu: LIVE BIRRA MORETTI
Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) & Seven Media: Our wine is conquering the world

Website, Intranet, Blog, Facebook, Instagram, TikTok
Asociația Dăruiește Fericire – Brave Voices
Prof. dr. Peltecu Gheorghe & Diana Pearsică: Stimă, nu stigmă

Annual report
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA & McCann Health Brain & Heart: Health of the Nation

Press kit
Henkel (Bref) & Chapter 4 Romania: From Generation to Generation

External publications
Foundation Conservation Carpathia & SmartPoint: Memorable encounters in Munții Făgăraș

Sponsorship
Samsung Romania & GRF+: Galaxy Z Fold7 & Flip7 launch – Unfolding the Ultra @Beach, Please

Video productions
Renault Romania: Renault 5 in the streets of Little Paris
Veolia & Porter Novelli Romania: Romania Unfolds

Podcast
Hope and Homes for Children: Heart wide open

Junior PR Award
Elena Bianca Cozma
Ioana Maria Banyai și Șerban Alexandru Ioniță
Maria Timeea Potîrniche Istudor

Romanian PR Award este susținut de partenerii instituționali – IPRA (International Public Relations Association) și ARRP (Asociația Română de Relații Publice), de partenerii – Raiffeisen Bank, Kaufland A.C.C.E.S., MedLife, BRD Groupe Société Générale, Coca Cola HBC, Banca Transilvania, Dacia, Provident, Ursus Breweries, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica, MediaTrust, 360Revolution, VIP Romania, și de partenerii media – Hotnews, PR Romania, Revista Cariere, IQADS, Spotmedia, România Pozitivă,Adhugger, și Zelist.

Detalii despre competiție la https://praward.ro/

Despre Romanian PR Award
Aflată la cea de-a 23-a ediție, Romanian PR Award este cea mai importantă competiție națională de recunoaștere a excelenței în domeniul Relațiilor Publice. Un proiect ‚încăpățânat’ și de cursă lungă care a reușit să adune sub aceeași umbrelă parteneri prestigioși, nume marcante ale breslei, concurenți valoroși și zeci de tineri aspiranți la o carieră în PR. Importanța competiției a crescut odată cu dezvoltarea industriei locale de PR, iar relevanța ei se măsoară în multitudinea de concurenți aflați an de an la start, în performanțele finaliștilor și în profesionalismul celor care îi arbitrează.

Despre organizator
Forum for International Communications este o organizație non-guvernamentală care cultivă în mediul comunicatorilor profesioniști standarde etice și de performanță ale profesiei de relații publice. Fundația organizează din 2003 Romanian PR Award, impus drept cel mai important eveniment de recunoaștere a excelenței în domeniul comunicării din România. În aprilie 2009, fundația a lansat portalul PR Romania, una dintre cele mai relevante publicații online de PR din Europa, conform Communications Director. În martie 2006, Forum a inițiat programul CSR Romania cu scopul de a promova bunele practici în domeniul responsabilității sociale corporatiste, program afiliat la rețeaua europeană CSR Europe. Alături de parteneri din sectorul privat și public, Forum implementează din 2017 Carta Diversității din România. 

Scroll to Top