Managing Director, pastel
Dana Nae Popa este antreprenoare și Owner & Managing Director al agenției de comunicare integrată pastel, pe care a cofondat-o în 2006, încă din perioada studenției. Cu peste 20 de ani de experiență în comunicare și antreprenoriat, Dana crede că un business cu adevărat performant se construiește prin muncă serioasă, creativitate, relații corecte și responsabilitate față de oamenii și comunitățile asupra cărora are impact.
Sub leadershipul său, pastel a devenit o agenție certificată BCorp și evaluată de EcoVadis cu medalie de bronz, confirmând angajamentul său față de practici de business etice și responsabile. Pentru Dana, sustenabilitatea nu este doar un mesaj de comunicare, ci un principiu care trebuie să se regăsească în deciziile de zi cu zi, în relațiile cu partenerii și în felul în care o companie își asumă impactul.
Crede că binele trebuie să devină un obicei, nu o excepție. Din această convingere s-a născut programul intern al agenției, „Nicio lună fără o faptă bună”, prin care echipa pastel și-a asumat să se implice în fiecare lună în cauze sociale. În timp, inițiativa a crescut și s-a transformat în Asociația pastel, organizație pe care Dana o prezidează și care își propune să aducă împreună oamenii și companiile care vor să contribuie constant la o lume mai bună.
În calitate de președintă a Uniunii Agențiilor de Comunicare din România (UACR), aflată la al doilea mandat, Dana își asumă și responsabilitatea pentru viitorul industriei din care face parte. Crede că aceasta poate deveni mai bună prin mai multă etică, transparență, colaborare și respect pentru profesie și pentru oamenii care o construiesc. Implicarea sa vine din convingerea că schimbarea nu se întâmplă de la sine, ci prin oameni care aleg să contribuie activ la ea.
Este cofondatoare COPERA Branding și cadru didactic asociat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, unde contribuie la formarea noii generații de profesioniști. În tot ceea ce face, Dana caută să aducă împreună strategia, creativitatea și empatia, pentru a construi branduri relevante, campanii eficiente și relații care generează valoare pe termen lung.
